cresc!

am fost la scoala si erau numai 10 persoane in clasa, asa ca am luat decizia ne a ma retrage la mine acasa impreuna cu prietena mea cea mai buna. cand am ajuns, am avut o surpriza placuta. mi-a iesit media 9.07, eu fiind sigura ca-mi va iesi 9.00 sau chiar sub 9. avand inca un semestru terminat la activ, ma uitam in urma. am terminat prima jumatate a clasei a 11-a, cand parca ieri ma intorceam de la mare cu trenu si visam ca vacanta de vara sa nu se mai termine. am crescut. si am observat ca odata cu trecerea prin timp, problemele se complica si se multiplica. si ca trupul mi se modifica. totul se schimba de pe o zi pe alta, nici nu mai vorbesc de pe un an pe altul ca nu are rost. deci. cresc. trupul sufera modificari bruste in prima faza, apoi din ce in ce mai neobservabile. dar suntem intr-o permanenta schimbare chiar daca nu e prea vizibila. si mintea sufera modificari semnificative fiind injectata zi de zi cu o multitudine de informati mai mult sau mai putin folositoare. chiar daca tu, "prietene" nu vezi ca-n fiecare zi sunt alta, ca-n fiecare zi gandesc mai matur, asta nu inseamna nu asa se intampla. in 10 ani, de cand sunt contienta de comportamentul meu si de gandirea mea, m-am schimbat ingrozitor. am trecut prin niste etape normale pentru fiecare om, dar de pe urma carora nu toti invata esenta. am ajuns sa ma pot mandri cu judecata mea. am ajuns destul de matura pentru a purta o conversatie pe care altii de varsta mea nu o inteleg. am ajuns sa fiu subestimata pentru ca persoana in cauza crede ca ma cunoaste. ei, bine. iata un avantaj. :D si brusc...

am ajuns aici. in ascensiune. pe drumul spre glorie. voi reusi.

sentimente-un rau necesar?!

intai vreau sa te avertizez, draga cititorule [ cititoareo ] ca daca nu-ti place ce vezi scris in randurile mele, nu esti nevoit sa citesti. nu ti le bag pe gat. ba mai mult, te rog sa ignori blog-ul meu. :) astea fiind zise, dau drumul unui alt articol. aseara m-am uitat la "totul despre sex" si privirile mi-au fost atrase de carrie, care e jurnalista..si scrie. ma regasesc in ea. doar in faza cu scrisul, ca la baieti sunt dezastru. mi-a mai zis ieri cineva chestia asta. oricum e doar o asemanare. nu personajul ei a fost impulsul de a scrie pe net, ci blog-ul unui prieten. m-am gandit ca daca el poate, pot si eu. si asa a fost :) adica e si normal. nu exista nu pot, ci nu vreau. si am vrut. lasand la o parte istoria post-urilor mele pe blogger, trecem la ceva mai important. vreau sa ridicat o intrebare : sentimentele sunt un rau necesar? de ce rau? pai, hai sa gandim logic. sunt doua categorii de sentimente. bune si rele. cele rele e normal si logic ca provoaca niste stari sufletesti rele. dar si cele bune fac la fel. spre exemplu, cel mai bun si inaltator sentiment uman e dragostea, nu? dar dupa ce trece, provoaca rani. pentru ca o iubire nu se poate termina bine pentru ambele parti implicate. deci pana si cel mai minunat sentiment uman provoaca stari rele. cred ca am demonstrat ca toate sentimentele, bune si rele, au efecte negative asupra psihicului. deci sentimentele sunt un rau. necesar?! da. cum altcumva am reusi sa invatam ce-i cu viata asta daca nu prin suisuri si coborasuri. deci, sentimente = rau necesar. dar cand treci prin ele, e destul de groaznic. traditionala expresie : " mi-e dor si doare " ma omoara. cat de adevarata e. cat de urat e sa visezi la o persoana cu care nu mai ai legaturi. iti aduci aminte de plimbarea prin parc de luna trecuta. si de plaja de la mare pe care ati vazut-o impreuna vara trecuta. a se observa cuvantul " trecuta" care se repeta. si ce faci acum? te uiti la telefon. ii vezi numarul. si-ti zici : " nu am voie! nu ar fi bine " dar daca asta vrei cu adevarat? tot trebuie sa te abti. sa-l lasi sa te caute. daca nu te cauta, s-a mai dus un potential amic.

inchid ochii. si o lacrima mi se prelinge pe obraz. ce va urma?

si pana la urma, de ce?

e ultima saptamana din semestrul intai. se fac medii. spre surprinderea mea, o colega care nu face parte tocmai din elita clasei, are media mai mare decat un coleg chiar bun la invatatura si umblat pe la olimpiade. de ce? cum se poate sa fie admisa o astfel de greseala de notare? la asta ma gandeam azi, la situatia asta. si am ajuns la o concluzie. notele astea, nu reflecta cunostiinta noastra ci numai preferintele si toanele profesorilor. adica elevul x e bun. nu-l ascultam. ii dam 10. eleva y nu face nimic, vorbeste in ora, o ascultam, ii dam ceva greu si i-a 4. sau.. azi sunt bine dispusa, ii dau elevului y 10. maine sunt suparata, ia sa dau un 4 lui x. chestiile astea nu mi se par normale. dar asa se procedeaza in invatamantul nostru. deci de ce ne chinuim sa invatam ca prostii, ca oricum suntem la mana carora noi le spunem "profesori". fac ce vor din noi, cu noi si cu notele noastre. ei sunt raspunzatori de aducatia noastra. se jignesc pe ei cand spun ca suntem "needucati". poate am invatat chiar de la ei. in fine. gata!! am pledat impotriva profesorilor si poate nu e bine. nu conteaza asta. scoala asta e o mare gluma. si se zice ca viata de liceu e cea mai tare perioada din viata. nush ce a fost minunat. in fine. probabil ca mai tarziu o sa tanjesc dupa acesti 4 ani. lasam timpul sa dea verdictul. a mai trecut o zi. inceputul unei saptamani, care peste 6 zile va fi si ea gata. azi sunt indignata. si mi-e dor.

cum o sa fie maine? mai bine?!

live or die trying

hmm, ma uit la ceas. de fapt nici nu trebuie sa ma uit la ceas ca sa simt timpul cum se scurge. parca si aud : "tic-tac " . si cand te uiti in urma, si vezi ca a trecut atata timp si tu n-ai facut ce vroiai atunci, n-ai realizat ce-ti doreai atunci. concluzia? ai lasat timpul sa-ti scape. a meritat? esti prea implicat in viata ta ca sa tragi concluzia asta. si atunci? vino la mine si te ajut. pentru ca iti pot privi problema din exterior. imi urasc falsii prieteni. de ce? tot timpul eu sunt aici cand au nevoie. nu asta urasc. ci faptul ca atunci cand am probleme, eu sunt tot aici, dar ei acolo. eu vreau sa-i impartasesc o problema, si acea persoana continua cu ale ei de parca nu am vorbit eu, ci a suflat vantul. de ce? asa-s oamenii. nu inteleg cum indraznesc sa se numeasca "prieteni". dar inghit obligat fortat, si merg mai departe. am ajuns la concluzia ca viata e un mare lant de incercari. ce trebuie sa faci? sa-ti asculti inima si mintea. inima TA. mintea TA. o sa fie langa tine oameni care te ajuta sau te doboara. adevarati prieteni. falsi prieteni. dusmani. in fond un prieten apropiat iti poate fi cel mai aprig dusman, caci te cunoaste cel mai bine. ca sa ajungi undeva, trebuie sa contezi doar tu [ vb aia : " daca nu ma lasi sa mor, nu te las sa traiesti " ] si eventual prietenii tai. daca posezi asa ceva. eu inca nu am asa ceva. dar am sperante ca intr-o zi ma voi face ascultata si de o fata. chiar daca ele sunt rele si parsive, sper ca-mi voi gasi un prieten de nadejde in una din ele. baietii la capitolul asta sunt mai presus.

azi sunt fericita. maine vom vedea.

orizonturi si puncte

" fiecare avem propriul orizont. dar la un moment dat acest orizont se micsoreaza atat de tare incat devine un punt si atunci afirmam : acesta e punctul meu de vedere! " am ajuns la concluzia ca deja incepe ca orizontul meu sa se ingusteze si sa apara din ce in ce mai des afirmatia cu punctul de vedere. acum trec prin procesul care-mi largeste punctul de vedere si-l retransforma in orizont. cum fac asta? folosindu-ma de gandirea mea si a altora. incerc sa ma pun si in locul altora, pentru a-mi stabili optiunile si pentru a o alege pe cea optima. sunt de abia la inceput. dar increderea in mine incepe sa creasca si ceva minunat va iesi la sfarsit. poate nu am nevoie neaparata de prieteni adevarati. daca ei nu ma vor, de ce i-as vrea eu? unele chestii intr-o relatie trebuie sa fie reciproce. sunt in stare sa iubesc pe oricine. dar totusi sa iubesc numa eu si sa fiu calcata in picioare? parca nu suna bine. prea multe idei pentru doua zile, si deja isi fac efectul. multumesc din suflet celor doua persoane cu care am vorbit zilele astea si s-au luptat sa ma aduca pe linia de plutire. incep sa inteleg cam ce si cum ar trebui sa fie. uite o intrebare existentiala. " sunt om si visez ca sunt fluture si ca zbor. sau sunt fluture si visez ca sunt om?! "

timpul zboara pe langa mine? nu. eu fug prin timp. totul e in mana mea.

prieten

ce e de fapt un prieten? in viziunea mea, un prieten e acea persoana care te intelege. sau daca nu te intelege, macar da impresia asta. un prieten e acea persoana pe care daca o vei suna la ora 3 noaptea, chiar daca va raspunde mai urat pentru ca ai trezit-o, cand ii vei zice ca ai o problema imediat va uita de somn si va face orice ca sa te ajute. va face eforturi sa te cunoasca indeajuns pentru a stii cum esti si a-ti fi un prieten bun. iti va spune totul sincer si pe fata pentru ca stie ca indiferent de cat de grava e situatia, tu vei trece peste. este acea persoana care apeleaza la tine cand se simte rau, cand are o pasa proasta, cand l-a parasit prietena / prietenul, dar si atunci cand va reusi la un examen, cand se va logodi si cand va trece prin tot felul de experiente placute. notiunea de prieten e relativa. cel mai bun prieten al tau esti tu insuti. si-n fond prietenia porneste din egoism. esti prieten cu cineva ca sa-ti fie tie bine. ca sa ai la cine apela atunci cand ti-e tie rau. intr-o relatie trebuie sa stii sa dai si sa stii sa primesti. sa stii sa intelegi si sa te faci inteles. urasc monotonia. urasc normalitatea. urasc sa nu am cu cine sta de vorba. urasc ca persoana de langa mine sa nu fie destul de inteligenta pentru a purta o conversatie inteligenta. urasc influenta anturajului asupra unora. dar pe de alta parte urasc sa nu am pe cineva alaturi. urasc sa nu am pe cine asculta si ajuta. urasc singuratatea. urasc ca nu am prieteni adevarati. dar vorba unui amic, poate nu am privit unde trebuie. urasc zilele astea. dar va trece. urasc sa nu ma accepti. dar va trece. urasc sa astept. dar timpul va trece si le va rezolva pe toate.

cu toata increderea in bine, ne vom auzi mai tarziu.

criza primei varste

17 ani. tragic. atat pot spune. nu-mi plac crizele de varsta, dar trebuia sa trec si eu prin asta, nu? poate e doar trezirea brusca la realitate. pure constatari. cum ar fi ca nimeni nu ma intelege. poate sunt prea dificila si starile mele de spirit se schimba prea repede. poate nu accept nimic de la altii. ideea e ca nu mai am incredere. in nimeni. am fost dezamagita de persoanele din partea carora nici in cele mai extremiste cazuri nu ma asteptam, dar s-a intamplat. doare. chiar foarte tare. e un piculet aiurea sa constati ca de fapt nu ai nici macar un prieten adevarat pe care sa te poti baza. nici macar unul. si la asta s-ar putea adauga ca tipul la care ti ceva mai mult, dupa care ai fi dispusa sa astepti cat e nevoie, nu vrea sa fiti mai mult decat amici. si uite asa, una dupa alta se aduna si gata! punct! nu mai pot. o fi varsta de vina. sau sunt eu prea izolata de lume. de acum nu-mi ramane decat sa fiu cel mai bun prieten al meu. sa stau inchisa in mine.

nu ma cauta daca nu ma accepti asa cum sunt! j'en ai marre!!

a mai trecut un an..

asa incepe un an nou : cu o retrospectiva. deci, ce am realizat in anul care a trecut? multe, dar niciodata suficiente. niciodata nu suntem multumiti de ce am realizat. totdeauna e loc de mai bine. lacomie? nu! ambitie. hmm. timpul e efemer. trece si ne mananca [la propriu] zilele. cu ce ramanem din asta? cu experienta. m-am intrebat de prea multe ori ce va ramane in urma noastra. cu ce scop facem tot ce facem? de ce ne straduim sa avem o viata buna [ casa,bani,familie si alte cateva achizitii ] ? oricum nu le luam cu noi in mormant. de ce? copii nostri nu vor ramane decat cu amintiri mai mult sau mai putin placute. nu cu banii nostrii, nici macar cu experienta noastra. de ce toate astea? pana la urma de ce viata? gata! punct! ca deja a deviat acest monolog [ care se vrea un monolog de inceput de an ] intr-unul suicidal. nu asta vreau. vreau doar sa trag concluzii. sa ridic standarde. sa inmultesc sperante. sa indulcesc experiente. sa privesc multumita in urma, si plina de speranta inainte. stiu ca se poate. totul va fi mai bine, caci sunt in posesia "secretului". am intrat intr-un nou an. ce ramane de facut?! sa privim cu mandrie trecutul, sa ne bucuram ca am avut ocazia sa facem ce am facut, chiar daca eram in stare de mai multe. sa fim multumiti cu noi insine. sa traim clipa, caci numa o viata avem.

inca un an. inca 366 zile. inca un tunel. vezi lumina din capatul lui?!